Notă

Lumea – mlaștină. Oamenii –  se scufundă, se duc la fund. Se vaită. Urlă. Gem. Mănâncă glod, mâl. Își fură bețele cu care se împing… spre nicăieri. Se scufundă toți. Doar copiii rămân deasupra, stau liniștiți. Privesc cerul, păsările, soarele. Lumea se uită în jos, mișună și clocotește în mizerie. Nici soarele nu se reflectă în mâl, nici ei nu-l văd. Câțiva stau și privesc cerul împreună cu copilașii; râd împreună. Alții se roagă:

– Doooooamnee, nu ne lăsa să ne înecăm!!! Nu o lăsa nici pe Cornelia, nici pe Viorica, nici pe Claudia… …

Maria însă, vorbea cu îngerii care treceau pe lângă ea.

– Tu ești îngerul meu?

– Nu, sânt al satului vostru.

– Și satul are suflet? Ce mă bucur… he-he…

– Și al meu unde e? N-am? Bunica mi-a zis că avem toți.

– Tu ai, te cheamă Maria, te știe Domnul… eh, păcat de ceilalți…

– De ce păcat? Nu toți sunt până la brâu, tanti Elena și tanti Maria vin și se joaca cu mine, nici măcar nu sunt murdare ca mama.

– Ele L-au rugat prea tare pe Stăpânul nostru să te poată hrăni, de aia nici nu se scufundă, nici nu se murdăresc. 

– Credeam că ai aripi, așa mi-a spus bunica.

– Vrei să vii cu noi?

– Da, vreau, dar vreau să vină și mama, nu se poate?

– Nu Maria, te las, voi veni mai tărziu… și se duse în sus… 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s