Azi mi s-a facut dor de Basarabia

Azi mi s-a făcut dor de Basarabia. De nucii de pe marginea drumurilor, împânziți de la nordul și până la sudul țării. De satele cu acoperișuri din ardezie, de gâștele din bălțile de după ploaie cu vreo bunică care le păzește și le paște cu mare grijă chiar dacă mintea este la vreun bade din tinerețe sau la părinții care-s adormiți demult ori la lumea de dincolo care se apropie. Mi s-a făcut dor de vorba noastră stricată dar curată în adâncurile ei, de oamenii simpli care nu vorbesc despre bani, despre averi, despre reviste, modele, actori, ci despre vreme, despre oameni, pământ, viață și – pace nu război (nici cel dintre noi). Mi s-a făcut dor de râul nostru murdar, de podul uitat despre care bunicul meu îmi spunea că a ținut multe tancuri, de casele singuratice care încet, încet dispar, de școală, biserică, stadion, de fântâna cu răstignire lângă care mulți bătrâni urmăreau trecerea timpului și care azi nu mai sunt. Mi-e dor de casa bunicului cu suflete în ea, de casa mea care parcă veghea satul cu cei doi ochi mari, negri făcuți de tata. De via în care adormeam sorbit de liniștea amiezilor văratice, de acoperișul casei de pe care priveam satul cum forfotea până hăt, peste râu, tocmai în celălalt sat. Mi-e dor de luminile din casa mea, care ardeau deosebit, noaptea, din pricina geamurilor, de silueta tatei în întuneric când scotea apă din fântână sau când stătea afundat în gândurile sale lângă florile ce răspândeau dulceața lor.
Mi-e dor de ușa bunicilor, veche, cu găuri de cheie astupate de vopseaua groasă, cafenie, de pragul din lespede de piatră fină găurit de sapele, topoarele și cuțitele care s-au ascuțit de el. De scârțâitul ușii care mă face să ies și să intru de sute de ori, de vasele vechi cărora nu le-am învățat menirea niciodată, de colțurile spre care ei își îndreptau rugăciunile și patul care, parcă și acum îl simt în spatele meu uitându-mă în tavanul alb, de sub care ies urmele nisipului amestecat cu var.
Liniște. Pace. Parcă abia aștept să-i aud vocea tatei care întreabă de mine, aștept să intre să mă ia acasă. Aștept.
Aștept s-o văd pe bunica cum toarce, cum spune poezii și mă ceartă că nu știu să le scriu rând sub rând. Mi-e dor s-o prind cu psaltirea în mână, cu cărți diferite, bucurându-mă că am descoperit-o și că nu numai eu visez să fiu vreun Gulliver sau d’Artagnan, ci și ea… cine știe cine se visa ea. Suflet tânăr, curat. Poate ca ea e mama sufletului meu, poate numai eu am înțeles-o atunci când i-a tresăltat inima auzind „Numai Una”. Și nu uitasem. Învățasem cântecul, venii și cântai cu ea o altă melodie, nu cea nouă ci una veche, din vremea ei, cu toate versurile lui G. Coșbuc, pe semne că, ascunse adânc în inimă. Bunica, la fel și mama, tăia pâinea la piept, îmbrățișând-o, însuflețind-o parcă și apoi ne-o dădea nouă.
Ei sunt Basarabia mea. Cu pământul meu, care cine știe ce face, cu oile care nu mai sunt, dar care parcă și acum ar fi pe undeva uitându-se cu blândețe în zare sau la vreun om cu inimă bună. Cu râpele fantastice, cu pădurea satului și cu iazul care azi nu mai este, toate pentru mine înseamnă acest nume sfânt dar vitreg deopotrivă, Basarabia. Nu spun că te iubesc, simt altceva, simt că în tine vreau mor.

Gânduri

Mergând pe străzile Veneției mă gândeam la Eminescu, oare o fi trecut pe aici? Cu siguranță a trecut Podul Rialto, care, sincer nu e deloc spectaculos pentru mine. Aici am văzut multe personalități, chiar actori de Hollywood, afaceriști… Cum coboram de pe pod, imediat începeau tarabele moldovenilor, albanezilor, românilor și ale italienilor. De fiecare dată mi-am pus aceeași întrebare: „ – Lumea chiar cumpără astfel de nimicuri?” , desigur nu l-am găsit îndată. Trecând vremea mi-am găsit un răspuns uitându-mă la o conațională care trecea cu privirea pe sus, cu ochelari „ochi de … muscă” și cu papuci cu pietricele amețitor de strălucitoare. Răspunsul la întrebarea mea de mai devreme se transformase, în fapt, într-o întrebare: „ – Oare oamenii care cumpără nimicuri și care poartă haine strălucitoare, adică „chinezării” citesc? Mi-am zis că nu. Dar poate da! Mda, poate da, dar nu suficient și nici ce trebuie! Cu oarecare amărăciune mă gândeam că acești oameni în așa fel aleg și lucrurile din viața lor. Totuși, spre deosebire de mine, care desigur am alte bucurii, ei se bucură de viață mai „zgomotos”, cu frigărui și bere, cu poze „selfie”, manele, semințe, frizuri fotbalistice, piercing, tatuaje, poșete false, unghii false, culoarea părului falsă, sprâncene false, haine false, mâncare falsă. Dar nu ar fi o problemă nici asta, că nici nu este pentru vreunul din ei, dacă așa zisa problemă nu s-ar perpetua.
Mai există o categorie, dar încă nu cunosc multe exemple, ale acelora care s-au dezis de ”cetățenie” și s-au transformat pe de-a-ntregul, în italieni, spanioli ș.a.m.d. Să fiu sincer, nu prea le iese, sunt chiar penibili unii dintre ei.
Nu mă lungesc, sunt multe de zis.
Mulți m-au atenționat cu privire la „reclama” noastră în Europa, la lipsa noastră de educație, la limitarea noastră, în număr majoritar, la muncile de jos, la barbarismul nostru, e cam dur termenul, dar nu găsesc unul mai puțin iritant. Totuși, concentrând concluzia, nădăjduiesc că poate văzând cruci mari la gâturile lor și copii în brațe, să aibă credință în Dumnezeu, care mai târziu sau mai devreme să se aprindă, știind, personal, că El nu ne va întreba cu ce ne-am îmbrăcat sau unde ne-am pus piercing atâta timp cât fapta bună, iertarea, schimbarea vieții (metanoia) cu toate celelalte care se raportează la aproapele, vor fi împlinite.

Protopresbiter Thomas Hopko – Decan emerit Seminarul Sf. Vladimir, New York

1. Fii întotdeauna cu Iisus Hristos şi încrede-te în Dumnezeu în orice.
2. Roagă-te cum poţi, nu cum crezi că trebuie.
3. Să ai o regulă a rugăciunii pe care să o ţii prin disciplină.
4. Spune Rugăciunea Domnească de câteva ori pe zi.
5. Repetă o rugăciune scurtă atunci când mintea nu ţi-e ocupată.
6. Fă câteva metanii când te rogi.
7. Mănâncă cu moderaţie şi posteşte în zilele de post.
8. Practică tăcerea: interioară şi exterioară.
9. Stai în linişte 20-30 de minute, zilnic.
10. Fă milă în secret.
11. Mergi la sfânta Liturghie regulat.
12. Spovedeşte-te şi împărtăşeşte-te regulat.
13. Nu da atenţie gândurilor şi sentimentelor intruzive.
14. Destăinuieşte-ţi gândurile şi sentimentele cuiva, în mod regulat.
15. Citeşte din Sfânta Scriptură regulat.
16. Citeşte cărţi bune, câte puţin odată.
17. Cultivă comuniunea cu sfinţii.
18. Fii o persoană simplă, un om.
19. Fii politicos cu oricine, în primul rând cu membrii familiei.
20, Menţine curăţenia şi ordinea în casa ta.
21. Să ai un hobby sănătos şi folositor.
22. Fă exerciţii fizice regulat.
23. Trăieşte ziua, chiar şi o parte din zi, din plin.
24. Fii cinstit, în primul rând cu tine însuţi.
25. Fii încredinţat în lucrurile mici.
26. Fă-ţi treaba şi apoi uit-o.
27. Fă lucrurile cele mai dificile şi dureroase întâi
28. Stai faţă în faţă cu realitatea.
29. Fii recunoscător.
30. Fii vesel.
31. Fii simplu, misterios, tăcut şi mic.
32. Niciodată să nu atragi atenţia asupra ta.
33. Ascultă când oamenii îţi vorbesc.
34. Fii treaz şi atent, prezent unde eşti.
35. Gândeşte-te şi vorbeşte despre lucruri atât e necesar.
36. Vorbeşte simplu, clar, ferm, direct.
37. Foloseşte-ţi imaginaţia, fantezia, capacitatea de analiză, ca să 38. descoperi lucruri noi.
38. Fugi de lucrurile carnale, sexuale, de îndată ce apar în preajma ta.
39. Nu te plânge, nu cârti, nu murmura, sau nu te văita.
40. Nu căuta sau aştepta milă sau preţuire.
41. Nu te compara cu nimeni.
42. Nu judeca pe nimeni pentru nimic.
43. Nu încerca să convingi pe nimeni de nimic.
44. Nu te apăra sau justifica.
45. Defineşte-te prin prisma lui Dumnezeu şi fii legat de El, nu de oameni.
46. Acceptă critica cu recunoştinţă şi testeaz-o cu grijă.
47. Sfătuieşte doar atunci când ţi se cere sau când e de datoriata s-o faci.
48. Nu fă nimic pentru oameni din ceea ce ar putea face sau ar trebui să facă ei înşişi pentru ei.
49. Să ai un program zilnic al activităţilor, evitând mofturile şi capriciile.
50. Fii milos cu tine însuţi şi cu ceilalţi.
51. Să nu ai aşteptări, în afară de a fi ispitit cu înverşunare până la ultima suflare.
52. Dă atenţie exclusiv lui Dumnezeu şi luminii, nu întunericului, tentaţiei şi păcatului.
53. Îndură cu răbdare propriile greşeli, iar păcatele cu pace, sub mila lui Dumnezeu.
54. Când cazi, ridică-te imediat şi ia-o de la capăt.
55. Cere ajutor când ai nevoie de El, fără teamă şi ruşine.

Video

Preludiu – D. Shostakovich

Video

Slavă la Litia Sf. Împ. Co. și El.

Video

Copiii abandonați ai Bulgariei – sau Aushwitz-ul din 2010.

Notă

Lumea – mlaștină. Oamenii –  se scufundă, se duc la fund. Se vaită. Urlă. Gem. Mănâncă glod, mâl. Își fură bețele cu care se împing… spre nicăieri. Se scufundă toți. Doar copiii rămân deasupra, stau liniștiți. Privesc cerul, păsările, soarele. Lumea se uită în jos, mișună și clocotește în mizerie. Nici soarele nu se reflectă în mâl, nici ei nu-l văd. Câțiva stau și privesc cerul împreună cu copilașii; râd împreună. Alții se roagă:

– Doooooamnee, nu ne lăsa să ne înecăm!!! Nu o lăsa nici pe Cornelia, nici pe Viorica, nici pe Claudia… …

Maria însă, vorbea cu îngerii care treceau pe lângă ea.

– Tu ești îngerul meu?

– Nu, sânt al satului vostru.

– Și satul are suflet? Ce mă bucur… he-he…

– Și al meu unde e? N-am? Bunica mi-a zis că avem toți.

– Tu ai, te cheamă Maria, te știe Domnul… eh, păcat de ceilalți…

– De ce păcat? Nu toți sunt până la brâu, tanti Elena și tanti Maria vin și se joaca cu mine, nici măcar nu sunt murdare ca mama.

– Ele L-au rugat prea tare pe Stăpânul nostru să te poată hrăni, de aia nici nu se scufundă, nici nu se murdăresc. 

– Credeam că ai aripi, așa mi-a spus bunica.

– Vrei să vii cu noi?

– Da, vreau, dar vreau să vină și mama, nu se poate?

– Nu Maria, te las, voi veni mai tărziu… și se duse în sus…